Publicată în unu nouă şaizeci şi opt Iona e diferită de restu'
Parabolă dramatică are-un singur personaj
E scrisă de Marin Sorescu
Se inspiră din mitu' biblic al lu' Iona
Are motive acvatice cu tona
Aparține genului dramatic ca specie-i monodramă
Temele-s singurătatea și condiția umană
Din perspectiva filosofiilor lu' Camus
Sartre Heidegger și Nietzche
Omul este prizonier într-o succesiune de spații închise
Întruchipate de burțile peștilor
Evadarea fiind intrarea în spațiul interior
Adică sinuciderea
Dar n-o încerca fiindcă e rea
Ca și compoziție-i o monodramă-n patru acte
E construită pe un monolog adresat frate
Reflectând disperarea lui Iona provocată de singurătate

Patru tablouri patru tablouri patru tablouri patru tablouri yeah

Ni se prezintă în primul tablou
Dorința personajului de a auzi ecoul
În momentul în care își strigă propriul nume (Iona)
Treaba asta e pe bune
Aflat pe-o mare bogată e-un pescar fără noroc
Pescuiește în acvariu arucând peștii-n năvod
Acvariu' fiind din sfera existenței limitate
Libertatea peștilor lui fiind o falsă libertate
Iona are sentimentu' rătăcirii
Al incapacității de-a-și schimba propriu' destin
Și e obligat să-și accepte soarta știu sună meschin
La finalul tabloului este înghițit
De un pește uriaș pe-a cărui gură a stat
Aici se identifică motivul vânătorului care devine vânat
Semnificația faptului că Iona e înghițit
E că peștele cel mare îl înghite pe cel mic
Așa se întâmplă și-n lume nu-i diferit
Peștele cel mare îl înghite pe cel mic

Peștele cel mare îl înghite pe cel mic
Peștele cel mare îl înghite pe cel mic
Peștele cel mare îl înghite pe cel mic
Yeah yeah yeah

În al doilea tablou Iona e în burta de pește
Supraviețuiește prin a vorbi singur găsește
Un cuțit taie da' ciclic e destinu'
Și ajunge-n burta altui pește care-l înghițise pe primul
În al treilea tablou Iona meditează și apare un nou
Motiv literar adică dorința reîntrupării
Generata de puternicul sentiment al ratării
Acestei vieți citez "Mai naște-mă o dată
Naște-mă mereu Ne scapă mereu câte ceva-n viață
De aceea trebuie să ne naștem mereu"
Încheiat citatu' wow e greu
În al patrulea tablou Iona e îmbătrânit
Găsește uscatul dar nu se simte fericit
Rămâne singur fără speranță voi cita
"Sunt ca un Dumnezeu care nu mai poate învia"
Constată că drumul său a fost greșit
Eliberarea tre' să-nceapă cu regăsirea de sine
Prin evadarea din propriu' destin
Și se sinucide
"Răzbim noi cumva la lumina"
Această alegere fiind un nou început
Pentru Iona moartea e un prag simbolic
Nu e un sfârșit e-un nou capăt de drum

Gestul final nu e nici suicid nici lașitate
Ci e eroul ajuns la un alt grad de libertate
Și-un nivel înalt luat de conștiința sa
Încât poate dispune de ce înseamnă ființa sa
Iona devine omul dintodeauna
Care-și înțelege existența din pântecul peștelui
Ca o existență de tip absurd din care
Mereu încearcă să iasă
Pace lui