Initial am scris una nasoala
Am dat tot veninul afara
Ar castiga detasat, daca-ar fi sa fie
Titlul de Cea Mai Urata Melodie
Am ingropat-o adanc ca sa nu uit de ea
Ca sa nu uit ca noi doi n-am fost asa
Sa-mi amintesc ca eram din alt Univers
Sa m-asigur ca nimic, nimic nu s-a sters
Imaginea mea despre tine
Jiminy pentru Pinocchio care zace-n mine
Cea mai prezenta dintre vocile din capul meu
Nu-i de mirare ca am scris-o atat de greu
Aveam doar titlul, dar nicio idee, mi-a dat Motzu
A zis ca tre’ sa fie despre tot ce a fost al nostru
Eu zic ca este si va fi o viata-ntreaga
Ce avem noi doi n-o sa dispara, bro, chiar daca

Trec anii peste noi si vorbim tot mai putin
N-am cum sa uit cum obisnuiam sa fim
Sau ca ne stim de pe vremea-n care aveam prin casa
Mileuri, bibelouri si cate o angoasa

Stii ce? Angoasele inca le am
Am renuntat la celelalte, nu le suportam
Nu le-am suportat vreodata, poate fiindca-mi aminteau
C-ai nostri faceau si ei ce puteau
In niciun caz ce si-ar fi dorit cu adevarat
Asta era norma in contextul dat
Ceausescu, comunismul, patria, poporul
Revolutia, tranzitia si viitorul
Mult mai sumbru decat s-ar fi asteptat oricine
Urmatorul pas - tarile straine
Sunt mai legat de tine decat sunt de ai nostri
Noroc cu ei ca nu am ajuns doi monstri
Eu cel putin am cochetat cu gandul
M-ai corectat chiar fara sa vrei, sunt mandru
Si increzator fata de ceea ce ne asteapta
Cat timp te am pe tine, fra, chiar daca

Trec anii peste noi si vorbim tot mai putin
N-am cum sa uit cum obisnuiam sa fim
Sau ca ne stim de pe vremea-n care aveam prin casa
Mileuri, bibelouri si cate o angoasa