Bate vântul bate
Frunza codrului
Vestește furtună-n
'Naltul cerului
Câte-o creangă pică
Până la pământ
Codrul n-are frică
Crengi destule sunt
La om necazuri când vin
Unul de altul se țin
Și când lacrimile curg
Drept la inimă ajung

Frunza-ngălbenește
Când cad brumele
Dar codrul trăiește
Cu drag iernile
Flori de gheață albe
La izvoare vezi
Țurțuri prinși în salbe
Pe la brazii verzi
Tinerețea omului
Nu-i ca frunza codrului
Flori la tâmple când apar
Începe traiul amar

Primăvara vine
Codru-i verde iar
Curg izvoare pline
Florile apar
Plin de viață cântă
Codru-ntinerit
Parcă niciodată
N-o îngălbenit
Bătrânețea omului
Tot merge pe urma lui
Și îi face viața grea
Să-și uite tinerețea

Codrule măi frate
Ca tine de-aș fi
Aș lăsa deoparte
Toate grijile
Aș cânta la lume
Doar de joc și dor
Dac-aș fi ca tine
Tot nemuritor
Dar sunt om și sunt lăsat
Să trăiesc numai o dat'
La mine tinerețea
Nu-i codre ca frunza ta
O dată dac-o trecut
Înapoi n-o mai venit
Doar când anii-n brațe strâng
Tot ca ramul tău mă frâng