Ploua infernal,
şi noi ne iubeam prin mansarde.
Prin cerul ferestrei, prin cerul oval,
norii curgeau în luna lui Marte.
 
Pereţii odaii erau
neliniştiţi, sub desene de cretă.
Sufletele noastre dansau
nevăzute-ntr-o lume concretă.
 
O să te plouă pe aripi, spuneai,
plouă cu globuri pe glob şi prin vreme.
Nu-i nimic, nu-i nimic îţi spuneam, Lorelei,
mie-mi plouă zborul, cu pene.

Ploua infernal,
şi noi ne iubeam prin mansarde.
Prin cerul ferestrei, prin cerul oval,
norii curgeau în luna lui Marte.

Şi mă-nălţam. Şi nu mai stiam unde-mi
lăsasem în lume odaia.
Tu mă strigai din urmă: răspunde-mi,
cine-s mai frumoşi: oamenii? ploaia?

U-u-u
U-u-u
U-u-u
A-a-a.

Ploua infernal,
şi noi ne iubeam prin mansarde.
Prin cerul ferestrei, prin cerul oval,
norii curgeau. în luna lui Marte.