paroles de chanson / HODI parole / Înger lyrics  | ENin English

Paroles de Înger

Interprète HODI

Paroles de la chanson Înger par HODI lyrics officiel

Înger est une chanson en Roumain

Spune-mi ce vreau să aud că mă iubești mai mult
Până nu-s devorat de propiul gând și pierd ce am avut
Nopțile parcă sunt mai reci mă simt străin
Și o ploaie spală rănile dar plouă cu venin
Și apoi a apărut primul meu înger pe pământ
Și a insistat și n-a murit dar m-a rănit și l-am jignit
M-am răzbunat l-am umilit l-am strâns de gât și l-am lovit
Și apoi a dispărut că cică avem de suferit
La nici un an a revenit cu acelasi zâmbet m-a topit
Și am acceptat întoarcerea știind că a fost tot ce-am iubit
Dar mintea iar s-a întunecat și totul s-a schimbat
Și ne-am rănit din nou prin vorbe după care am renunțat
Iar inima inima încă-mi tremura
Și am văzut acele ceasuri cum sterg ce-am creat
Nu mai e cert din nou nu mai am sânge în stilou
Și un sfat mi-ar fi activ oare când mă pierd de la ecou
N-o să mai țin de lanțuri
Gonesc suflete chinuite am avut cu cetele
Și am închis ochii la termite

Îmi recunosc vinovăția îmi cer iertare
Uite-mă goleste-mi spiritul în iad trimite moartea ureste-mă
Și acum priveste în jur vezi E curat nu mai e sânge
Blesteme mie că am pus ură în cufere de înger
Sunt calit la vindecare și încă plâng de la durere
Eram sătul să-mi pierd lumina eram sătul să pierd putere
Nu e totul metaforic vorba vine încă mă macină
Și n-o scriu să se prindă oricine sau să umplu o pagină
Am iubit pân' la apogeu și apoi mi-am prefăcut orbirea
Am crezut că am control dar eu m-am pierdut cu firea
Știam povestea dar am omis capitole
Și am rupt file inutile ca să-mi fac din ele filtre
Rămân copil n-o să mă schimb pentru nimic
Și-mi pare rău că nu sunt exact ceea ce tu ți-ai dorit
Droits parole : paroles officielles sous licence Lyricfind respectant le droit d'auteur.
Reproduction des paroles interdite sans autorisation.

Commentaires sur les paroles de Înger

Nom/Pseudo
Commentaire
Copyright © 2004-2024 NET VADOR - Tous droits réservés. www.paroles-musique.com
Connexion membre

Se connecter ou créer un compte...

Mot de passe oublié ?
OU
CREER COMPTE
Sélectionnez dans l'ordre suivant :
1| symbole à droite du téléviseur
2| symbole à gauche de l'étoile
3| symbole à droite de l'enveloppe
grid grid grid
grid grid grid
grid grid grid